إِنَّمَا

يُؤۡمِنُ

بِـَٔايَٰتِنَا

ٱلَّذِينَ

إِذَا

ذُكِّرُواْ

بِهَا

خَرُّواْۤ

سُجَّدٗاۤ

وَسَبَّحُواْ

بِحَمۡدِ

رَبِّهِمۡ

وَهُمۡ

لَا

يَسۡتَكۡبِرُونَ ۩

١٥

Ci numai aceia cred în versetele Noastre, care, atunci când ele le sunt pomenite, cad, prosternându‑se¹, şi aduc laudă şi slavă Domnului lor, fără ca ei să fie semeţi,²