وَاٰتِ

ذَا

الْقُرْبٰی

حَقَّهٗ

وَالْمِسْكِیْنَ

وَابْنَ

السَّبِیْلِ

وَلَا

تُبَذِّرْ

تَبْذِیْرًا

۟

„Şi dă‑i celui care ţi‑e rudă ceea ce i se cuvine, ca şi sărmanului¹ şi călătorului de pe drum [aflat la nevoie], însă nu risipi peste măsură²,