إِذۡ

تَمۡشِيٓ

أُخۡتُكَ

فَتَقُولُ

هَلۡ

أَدُلُّكُمۡ

عَلَىٰ

مَن

يَكۡفُلُهُۥۖ

فَرَجَعۡنَٰكَ

إِلَىٰٓ

أُمِّكَ

كَيۡ

تَقَرَّ

عَيۡنُهَا

وَلَا

تَحۡزَنَۚ

وَقَتَلۡتَ

نَفۡسٗا

فَنَجَّيۡنَٰكَ

مِنَ

ٱلۡغَمِّ

وَفَتَنَّٰكَ

فُتُونٗاۚ

فَلَبِثۡتَ

سِنِينَ

فِيٓ

أَهۡلِ

مَدۡيَنَ

ثُمَّ

جِئۡتَ

عَلَىٰ

قَدَرٖ

يَٰمُوسَىٰ

٤٠

Și iată cum sora ta mergea, [urmându-te], și a spus: „Să vă arăt eu pe cineva care să-l întrețină și să-l crească?” Și te-am înapoiat Noi mamei tale, pentru ca ea să se bucure și să nu mai fie mâhnită! [Și atunci când] ai ucis un suflet¹, Noi te-am mântuit de întristare. Și te-am încercat Noi în fel și chip. Apoi tu ai rămas ani în șir printre poporul din Madian. Apoi ai venit [aici], așa cum a fost orânduiala, o, Moise.