قَالَ

رَبِّ

إِنِّي

وَهَنَ

ٱلۡعَظۡمُ

مِنِّي

وَٱشۡتَعَلَ

ٱلرَّأۡسُ

شَيۡبٗا

وَلَمۡ

أَكُنۢ

بِدُعَآئِكَ

رَبِّ

شَقِيّٗا

٤

Zicând: „Doamne, oasele mele sunt slabe şi capul mi s‑a aprins de cărunteţe, dar nicicând eu nu am fost dezamăgit rugându‑mă Ţie! Doamne,