إِذۡ

أَوَى

ٱلۡفِتۡيَةُ

إِلَى

ٱلۡكَهۡفِ

فَقَالُواْ

رَبَّنَآ

ءَاتِنَا

مِن

لَّدُنكَ

رَحۡمَةٗ

وَهَيِّئۡ

لَنَا

مِنۡ

أَمۡرِنَا

رَشَدٗا

١٠

Când s‑au adăpostit în peşteră, tinerii¹ au grăit astfel: „Doamne, dă‑ne nouă îndurare de la Tine şi orânduieşte‑ne nouă lucrurile noastre aşa cum este drept!²”