Cuvioşia nu stă în a vă întoarce feţele spre Răsărit sau spre Apus, ci cuvioşia este a crede în Allah şi în Ziua de Apoi, în îngeri, în Carte şi în profeţi, a da din avere – în pofida iubirii pentru ea – rudelor, orfanilor, sărmanilor, călătorului1, cerşetorului şi pentru răscumpărarea robilor, a împlini Rugăciunea [As‑Salat] a da Dania [Az‑Zakat], a‑şi ţine legământul dacă s‑a legat, a fi răbdător la nenorocire, la rău şi în momentele de primejdie. Aceştia sunt cei drepţi, aceştia sunt cei evlavioşi [Al‑Mu’taqun]!