وَلَوۡ

شِئۡنَا

لَرَفَعۡنَٰهُ

بِهَا

وَلَٰكِنَّهُۥٓ

أَخۡلَدَ

إِلَى

ٱلۡأَرۡضِ

وَٱتَّبَعَ

هَوَىٰهُۚ

فَمَثَلُهُۥ

كَمَثَلِ

ٱلۡكَلۡبِ

إِن

تَحۡمِلۡ

عَلَيۡهِ

يَلۡهَثۡ

أَوۡ

تَتۡرُكۡهُ

يَلۡهَثۚ

ذَّٰلِكَ

مَثَلُ

ٱلۡقَوۡمِ

ٱلَّذِينَ

كَذَّبُواْ

بِـَٔايَٰتِنَاۚ

فَٱقۡصُصِ

ٱلۡقَصَصَ

لَعَلَّهُمۡ

يَتَفَكَّرُونَ

١٧٦

Dacă Noi am fi voit, l‑am fi ridicat prin ele¹, însă el a înclinat spre pământ şi a urmat poftei sale. Pilda lui este asemenea pildei câinelui: dacă‑l alungi, el scoate limba gâfâind; dacă‑l laşi în pace, tot scoate limba gâfâind. Aceasta este pilda acelora care socotesc semnele Noastre mincinoase. Istoriseşte‑le, dară, povestea; poate că ei vor cugeta!