وَحَآجَّهُۥ

قَوۡمُهُۥۚ

قَالَ

أَتُحَٰٓجُّوٓنِّي

فِي

ٱللَّهِ

وَقَدۡ

هَدَىٰنِۚ

وَلَآ

أَخَافُ

مَا

تُشۡرِكُونَ

بِهِۦٓ

إِلَّآ

أَن

يَشَآءَ

رَبِّي

شَيۡـٔٗاۚ

وَسِعَ

رَبِّي

كُلَّ

شَيۡءٍ

عِلۡمًاۚ

أَفَلَا

تَتَذَكَّرُونَ

٨٠

Şi s‑a certat neamul lui cu el, însă el¹ le‑a zis: „Voiţi voi să vă certaţi cu mine asupra lui Allah, când El m‑a călăuzit? Eu nu mă tem de ceea ce‑I alăturaţi voi, căci numai ce voieşte Domnul meu [se întâmplă]! Domnul meu cuprinde totul cu ştiinţa [Sa]. Voi nu vă amintiţi²?