Noi i‑am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l‑a purtat cu dureri şi l‑a născut cu dureri. Purtarea lui şi [până la] înţărcarea lui sunt treizeci de luni. Iar când ajunge în plină putere şi împlineşte patruzeci de ani, zice el: „Doamne, ajută‑mă pe mine ca să‑Ţi aduc mulţumire pentru binefacerea Ta, cu care Te‑ai îndurat de mine şi de părinţii mei, şi să împlinesc o faptă bună care să‑Ţi placă! Şi fă ca urmaşii mei să fie oameni buni [evlavioşi]! Eu mă întorc la Tine, căindu‑mă, şi eu sunt dintre cei supuşi1!”