فَلَمَّا
ٱسۡتَيۡـَٔسُواْ
مِنۡهُ
خَلَصُواْ
نَجِيّٗاۖ
قَالَ
كَبِيرُهُمۡ
أَلَمۡ
تَعۡلَمُوٓاْ
أَنَّ
أَبَاكُمۡ
قَدۡ
أَخَذَ
عَلَيۡكُم
مَّوۡثِقٗا
مِّنَ
ٱللَّهِ
وَمِن
قَبۡلُ
مَا
فَرَّطتُمۡ
فِي
يُوسُفَۖ
فَلَنۡ
أَبۡرَحَ
ٱلۡأَرۡضَ
حَتَّىٰ
يَأۡذَنَ
لِيٓ
أَبِيٓ
أَوۡ
يَحۡكُمَ
ٱللَّهُ
لِيۖ
وَهُوَ
خَيۡرُ
ٱلۡحَٰكِمِينَ
٨٠
Şi când n-au mai avut nici o nădejde de la el, prinseră să se sfătuiască. Cel mai mare dintre ei spuse: “Nu ştiţi că tatăl vostru a luat de la voi o juruinţă înaintea lui Dumnezeu, şi că odinioară noi ne-am purtat urât cu Iosif? Eu nu voi părăsi acest ţinut, până ce tatăl meu nu-mi va da îngăduinţa ori Dumnezeu nu mă va judeca, căci El este prea-bunul Judecător.