Iar viaţa lumească este asemenea apei pe care Noi o pogorâm din cer, cu care se amestecă plantele pământului din care mănâncă oamenii şi vitele, în aşa fel încât pământul îşi ia podoaba1 ş i s e î mpodobeşte2. Dar când sălăşluitorii săi cred că ei sunt stăpâni peste el3, iată că peste el vine porunca Noastră4, în timpul nopţii sau în timpul zilei, şi îl prefacem în mirişte, ca şi cum în ajun n‑ar fi fost plin de bogăţie. Astfel tâlcuim Noi semnele pentru un neam [de oameni] care cugetă.