وَإِذَا

مَسَّ

ٱلۡإِنسَٰنَ

ٱلضُّرُّ

دَعَانَا

لِجَنۢبِهِۦٓ

أَوۡ

قَاعِدًا

أَوۡ

قَآئِمٗا

فَلَمَّا

كَشَفۡنَا

عَنۡهُ

ضُرَّهُۥ

مَرَّ

كَأَن

لَّمۡ

يَدۡعُنَآ

إِلَىٰ

ضُرّٖ

مَّسَّهُۥۚ

كَذَٰلِكَ

زُيِّنَ

لِلۡمُسۡرِفِينَ

مَا

كَانُواْ

يَعۡمَلُونَ

١٢

Atunci când pe om îl loveşte o nenorocire, el Ne cheamă pe Noi,¹ de este el culcat pe o parte, aşezat jos sau în picioare. Dar după ce l‑am scăpat de nenorocire, el merge mai departe, ca şi cum nici nu Ne‑ar fi chemat pentru nenorocirea care l‑a lovit. Aşa le sunt împodobite celor nelegiuiţi, [faptele] pe care ei le‑au săvârşit.