وَعَلَى

ٱلثَّلَٰثَةِ

ٱلَّذِينَ

خُلِّفُواْ

حَتَّىٰٓ

إِذَا

ضَاقَتۡ

عَلَيۡهِمُ

ٱلۡأَرۡضُ

بِمَا

رَحُبَتۡ

وَضَاقَتۡ

عَلَيۡهِمۡ

أَنفُسُهُمۡ

وَظَنُّوٓاْ

أَن

لَّا

مَلۡجَأَ

مِنَ

ٱللَّهِ

إِلَّآ

إِلَيۡهِ

ثُمَّ

تَابَ

عَلَيۡهِمۡ

لِيَتُوبُوٓاْۚ

إِنَّ

ٱللَّهَ

هُوَ

ٱلتَّوَّابُ

ٱلرَّحِيمُ

١١٨

Și El [i-a iertat de asemenea] și pe cei trei care au fost lăsați singuri¹, până ce pământul le-a fost lor prea strâmt, cu toate că el era întins², iar sufletele lor au devenit și ele prea strâmte și atunci au știut ei că nu este adăpost de Allah decât numai la El. Apoi a primit căința lor, pentru ca ei să se poată întoarce [la El], căci Allah este At-Tauuab [Primitor al căinței] [și] Ar-Rahim [Îndurător].