إِذۡ

أَنتُم

بِٱلۡعُدۡوَةِ

ٱلدُّنۡيَا

وَهُم

بِٱلۡعُدۡوَةِ

ٱلۡقُصۡوَىٰ

وَٱلرَّكۡبُ

أَسۡفَلَ

مِنكُمۡۚ

وَلَوۡ

تَوَاعَدتُّمۡ

لَٱخۡتَلَفۡتُمۡ

فِي

ٱلۡمِيعَٰدِ

وَلَٰكِن

لِّيَقۡضِيَ

ٱللَّهُ

أَمۡرٗا

كَانَ

مَفۡعُولٗا

لِّيَهۡلِكَ

مَنۡ

هَلَكَ

عَنۢ

بَيِّنَةٖ

وَيَحۡيَىٰ

مَنۡ

حَيَّ

عَنۢ

بَيِّنَةٖۗ

وَإِنَّ

ٱللَّهَ

لَسَمِيعٌ

عَلِيمٌ

٤٢

Pe când voi eraţi pe malul (văii) cel mai apropiat, iar ei pe malul cel mai îndepărtat, pâlcul de călăreţi era mai jos decât voi. Chiar dacă v-aţi fi făcut făgăduinţe unii altora, tot nu aţi fi căzut la învoială asupra întâlnirii, aşa că Dumnezeu a hotărât ceea ce era de făcut, ca cel care piere să piară ca o dovadă vădită, iar ca cel care rămâne în viaţă să rămână ca o dovadă vădită. Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul.